Cabana foarte frumoasa, primul restaurant este pe urmatoarea strada, iar la câteva minute sunt alte restaurante care și livrează la cerere.
Gazdele foarte ospitaliere, casa spațioasă și curată. Sunt disponibile 4 camere sus la etaj, băile sunt curate, moderne și dotate cu cabină de duș. Camerele au pat dublu, una dintre camere având chiar 2 paturi duble. Jos, la parter, se află bucătăria care este dotată cam cu toate cele necesare: pahare, veselă, tacâmuri, cratițe, etc. și, desigur, aragaz și frigider. Tot la parter este și un salon mare, foarte spațios, cu mese lungi și multe scaune alături. Este perfect pentru a mânca și a petrece timpul în interior.
Trebuie menționată apoi curtea, care este mai mult decât perfectă. Afară se regăsește și un foișor cu grătar, iar acolo se pot servi și mesele deoarece există masă cu băncuțe. Pe lângă foișor și pe lângă peisajul minunat și mirosul de iarbă proaspătă, în curte există șezlonguri, măsuțe lângă șezlonguri, leagăn, balansoar și trambulină.
In câteva cuvinte, este un loc unde am reveni de fiecare dată cu plăcere. Atât pentru gazdele amabile și mereu deschise la o vorbă bună, cât și pentru condiții și peisajul ce înconjoară casa și curtea.