Un loc minunat, o gazdă primitoare, d-na Doina, cu multă căldură. Camerele sunt curate și suficient de mari pentru cei care vor să se rupă de agitația și nebunia orașelor mari. Casuțele sunt ca în povești, ca la bunici. Poți savura cafeaua delicioasă, oferită de d-na Doina, având în față un peisaj de vis, lacul Siriu, iar toamna culorile sunt dumnezeiești. Ai tot ce trebuie pentru a „goni” stresul. La venire și la plecare te întâmpină minunatul câine ciobănesc, Mesko, și micuțul câine Rex. În apropiere, pe lângă barajul Siriu, se află cascada Cașoca, iar la aprox. 40 de km, rezervația zimbrilor de la Vama Buzăului și cascada Urlătoarea (altă față de cea arhicunoscută de la Bușteni). O recomand cu mult drag, pentru că noi am reveni oricând cu plăcere.