Pensiunea Năbărog
Rășinari, sat Rășinari
05.09.2022 - nota: 10
Am fost cazați la aceasta pensiune pentru 3 nopți! Înainte de a ajunge la aceasta pensiune, am fost cazati la o alta pensiune în Păltiniș, aici ne-am simțit mult mai bine și costurile au fost și mai mici. Nu am decât cuvinte de lauda! De cum am intrat pe poarta, am fost întâmpinați de niște oameni calzi și foarte primitori. Ne-a furat ochii curtea cu multa verdeață și foarte bine îngrijită, cu flori, spațiu de joaca pt copii. Copiii au fost f încântați ca li s-a dat voie sa hrănească păsările. Au mângâiat iepurașii, au mâncat mere bio din gradina (gustul celor de la bunici). Camerele foarte curate, o bucătărie mare cu tot ce ai nevoie, espressor pt cafea, o sala de mese, unde am putut sta pana târziu sa povestim cât copiii dormeau, am fost 4 familii. Gazda tare drăguță, ne-a oferit stația ei de calcat, noi venisem pt un eveniment în zona și cămășile și rochiile se sifonasera în bagaj. Pensiunea este foarte aproape de pârtia de ski, la poalele munților. Ai ce vizita în zona, noi am fost la Brambura park, povestea calendarului, castelul de lut, palatul Brukenthal. Din partea noastră nota 10! Cu siguranță, vom mai reveni!
sejur: 13.08.2020 - 15.08.2020 - nota: 9.67
Gazde primitoare, camere curate, bucatarie utilata si o curte foarte mare, foisoare, verdeata, flori. Recomand cu incredere!
sejur: 24.07.2020 - 27.07.2020 - nota: 10
Totul este minunat. Gazdele oameni deosebiți. Venim la aceasta pensiune din 2015. Am fost foarte foarte mulțumiți de fiecare data. Recomandam cu toată inima. Nota +10
Răspunsul proprietății:
Va multumim pentru increderea acordata , va asteptam cu drag de fiecare data
Răspunsul proprietății:
Va multumim pentru increderea acordata , va asteptam cu drag de fiecare data
sejur: 23.02.2020 - 24.02.2020 - nota: 10
Excelent! Gazdele sunt minunate, ne-au facut sa ne simtim ca acasa. Camera a fost curata, incalzita, iar micul dejun a fost mai mult decat indestulator, cu produse traditionale. Curtea este mare, cu foisor si gratar! Intr-una dintre zile am fost serviti cu placinta cu mere din partea casei . Multumim gazdelor pentru o mini-vacanta minunata! Vom reveni cu placere la aceasta pensiune!
Răspunsul proprietății:
Multumim,vă dorim sanatate si vă mai asteptam.
Răspunsul proprietății:
Multumim,vă dorim sanatate si vă mai asteptam.
sejur: 03.01.2020 - 06.01.2020 - nota: 9.5
Proprietarii foarte amabili.
Micul dejun nu s-a ridicat deloc la asteptarile noastre.
Răspunsul proprietății:
Va multumim pentru recenzie și ne pare rău că nu ne-am ridicat la așteptările dumneavoastra. Ne-am fi bucurat dacă ne spuneați la fata locului si cautam să rezolvam problema.
La micul dejun a fost 2 feluri de mezeluri,cascaval,masline,unt,gem,ceai,cafea,telemea,lapte,șuncă, roșii,cârnați....

sejur: 17.10.2019 - 21.10.2019 - nota: 9
Liniste, curatenie si privelistea de la balcon!
Fara minusuri!
Fara minusuri!
sejur: 19.07.2019 - 21.07.2019 - nota: 9.83
Foarte liniste si spatiul verde generos
Nu
Nu
sejur: 31.05.2019 - 05.06.2019 - nota: 10
In ciuda vremii ploioase de afara, a fost un sejur foarte placut. Gazdele au fost foarte amabile, camerele curate si calduroase, iar privelistea foarte frumoasa. Este o locatie pe care o recomand celor care doresc un punct de pornire pentru vizitarea Sibiului.
sejur: 14.06.2019 - 16.06.2019 - nota: 10
Gazdele primitoare, conditiile de cazare foarte bune, curtea frumos amenajata.
Nu este minus, ci doar o sugestie, montarea plaselor pentru insecte la ferestre si usa de la intrare in camera.
Nu este minus, ci doar o sugestie, montarea plaselor pentru insecte la ferestre si usa de la intrare in camera.
sejur: 20.04.2019 - 21.04.2019 - nota: 10
Curățenie, liniște, aer curat,gazde primitoare.
Nu exista minusuri.
Nu exista minusuri.
sejur: 09.01.2019 - 12.01.2019 - nota: 9.67
Gazde faine, camere curate, bucatarie mare si dotata corespunzator, sala de mese incapatoare.
Locuri putine de parcare.
Răspunsul proprietății:
Va dorim un an plin de bucurii. Va mai asteptam.
Locuri putine de parcare.
Răspunsul proprietății:
Va dorim un an plin de bucurii. Va mai asteptam.
sejur: 16.12.2018 - 17.12.2018 - nota: 10
Gazde primitoare, conditii foarte bune de cazare.
Răspunsul proprietății:
Multumim si va mai asteptam.
Răspunsul proprietății:
Multumim si va mai asteptam.
sejur: 29.11.2018 - 02.12.2018 - nota: 10
Pensiunea este minunată. Gazdele sunt oameni extraordinari, primitori, oricând gata să te ajute. Foarte curat, bucătărie echipata cu tot ce ai nevoie. Într-un cuvânt totul a fost extraordinar. Am mai fost și vom reveni.
Răspunsul proprietății:
Multumim,multa sanatate si va mai asteptam pe la noi.
Răspunsul proprietății:
Multumim,multa sanatate si va mai asteptam pe la noi.
sejur: 12.09.2018 - 16.09.2018 - nota: 10
Gazde foarte atente, curatenie, o locatie de vis. Ne-am simtit minunat si vom reveni cu mare placere!
Răspunsul proprietății:
Va dorim o toamna frumoasa si va mai asteptam pe la noi.
Răspunsul proprietății:
Va dorim o toamna frumoasa si va mai asteptam pe la noi.
sejur: 24.08.2018 - 27.08.2018 - nota: 10
O pensiune la care vom revenii cu mare placere. Curatenie peste tot. Gazdele foarte amabile, atente sa ne simtim bine. Mancarea excelenta, ca la mama acasa. In curte, au doi catelusi dragalasi si poznasi.
Nu sunt
Răspunsul proprietății:
Multumim si va mai asteptam pe la noi.
Nu sunt
Răspunsul proprietății:
Multumim si va mai asteptam pe la noi.
sejur: 15.08.2017 - 19.08.2017 - nota: 10
Apropierea de Sibiu
-curte mare, curatenie deosebita, gazda foarte amabila, conditii foarte bune de cazare si petrecere a unui timp placut in chiar spatiul pensiunii
-pensiunea este foarte usor de gasit si localizata pe o straduta linistita
Nu am

sejur: 03.07.2017 - 09.07.2017 - nota: 10
Ne-a placut chiar tot! Pozitia, ambientalul, modul in care noi am fost tratati de catre gazde si in mod deosebit, curtea, cu multa verdeata, aranjamente florale si foisoare.
sejur: 24.12.2016 - 27.12.2016 - nota: 9.17
Totul - gazdele, confortul, pretul, masa - excelent
Nimic de obiectat
Nimic de obiectat
sejur: 12.08.2016 - 14.08.2016 - nota: 8.83
Curatenie si bun gust. Liniste si un pret destul de accesibil!Recomand
Nu am nimic de obiectat
Nu am nimic de obiectat
sejur: 01.08.2016 - 04.08.2016 - nota: 9.33
Gazdele sunt foarte amabile,am primit din partea casei țuică și papanași.Camerele sunt plăcute iar curtea superbă .Am fost cazați în camera din spate cu ieșire pe terasă de unde se vede întreaga grădină .Pentru prețul plătit condiții excelente.
sejur: 25.07.2016 - 01.08.2016 - nota: 9.67
Curtea foarte frumoasa, bucatariabutilata cu de toate, gazde saritoare si placute, imprejurimi, peisaj minunat.
sejur: 19.06.2015 - 21.06.2015 - nota: 10
Gazde foarte ospitaliere (au răspuns prompt tuturor cererilor suplimentare), curățenie exemplară, multe facilități pentru petrecerea timpului în aer liber iar d-na Nabarog face niște gogoși excelente!
sejur: 23.12.2013 - 27.12.2013 - nota: 9.67
Mancare foarte buna si portii generoase.
Locatie foarte placuta si linistita. Ideal pentru cei ca isi doresc o perioada de refacere.
Imprejurimi foarte plcut de vizitat.
Locatie foarte placuta si linistita. Ideal pentru cei ca isi doresc o perioada de refacere.
Imprejurimi foarte plcut de vizitat.
sejur: 23.12.2013 - 27.12.2013 - nota: 9.83
Mancare si bautura foarte bune
- Gazde ospitaliere
- Liniste, exact ce trebuie intr-un concediu
- Obiectivele turistice nu sunt departe: 1. Sibiu, exista autobuz la fiecare ora.|| 2. Paltinis, pentru cine vine cu masina, e accesibiul.
P.S. Intrebati gazdele pentru curiozitati :) (sunt in zona)

sejur: 20.07.2013 - 21.07.2013 - nota: 9.83
Amabilitatea si solicitudinea gazdelor;
- mancarea foarte buna si in portii indestulatoare;
- posibilitatea cazarii unui copil in al treilea pat;
- posibilitatea pastrarii bicicletelor in siguranta (atat in curte - intr-un loc adapostit de intemperii cat si in camera) si existenta unui spatiu potrivit pentru realizarea intretinerii-reparatiilor.
Cioara din copacul de peste drum. Dimineata croncanea mai precis decat ceasul... :)

sejur: 18.08.2012 - 19.08.2012 - nota: 9.67
Amabilitatea deosebita si increderea deplina a gazdei
+ gradina cu foisoare si balansoar, ideala pentru relaxare in aer liber
+ micul dejun bogat
Scaune cam mititele in camera
+ gradina cu foisoare si balansoar, ideala pentru relaxare in aer liber
+ micul dejun bogat
Scaune cam mititele in camera
sejur: 18.07.2012 - 22.07.2012 - nota: 9.67
Ospitalitatea, curatenia, bunul gust,
Putin mai spatioase si mai prietenoase camerele.
Putin mai spatioase si mai prietenoase camerele.