Pensiunea Passiflora
Mănăstirea Humorului, sat Mănăstirea Humorului
08.01.2026 - nota: 10
Am avut cazare la minunata pensiune Passiflora in perioada 24.12. - 27.12.2025. În perindările noastre prin regiunile țării, de Paști și de Craciun, de câțiva ani încoace, rar mi-a fost dat să găsesc o pensiune căreia să-i dăm nota 10 cu plus!
Ttul a fost la superlativ, de la amplasare până la gazde! Este amplasată foarte bine, ceea ce îi conferă titlul de oază de linște, este aproape de centrul orașului, lângă Mănăstirea Gura Humorului, curățenie exemplară, mâncare foarte bună, mai mult decât suficient (iar faptul că resturile se duc spre un adăpost de căței de prin jur, pentru mine este ceva care imi arată gradul de civilizație), plus amabilitatea gazdelor: ne-au așteptat la intrarea in pensiune cu cornulețe și pălincă, au fost amabili de când ne-am dus și până la plecare.
Au avut colindători profesioniști, au avut dj si formație, voia bună a fost la ea acasă, au dansat cu noi. Dl Marian a făcut pe Moș Crăciun și ne-a pus pentru fiecare cate un cadou, a venit și a stat cu noi la masă, a dansat cu noi, ce să mai zic... Totul la superlativ! Cu siguranță vrem și un paște la aceasta minunată pensiune.
Pun câteva poze selectate din mulțimea pe care am făcut-o. Încă o dată, mulțumim întregului personal de la pensiunea Passiflora!
Domnule Marian, sunteți minunați, așa cum ar trebui să fie toate locurile de cazare din România!
Răspunsul proprietății:
Multumim! Speram sa reveniti

04.01.2026 - nota: 9.83
Am petrecut cu un grup de prieteni Revelionul 2025-2026 la aceasta pensiune. A fost un revelion de poveste cu gazde minunate, foarte amabile, discrete in frunte cu domnul marian. Camerele spațioase și de o curățenie exemplară.
Răspunsul proprietății:
Multumim si va asteptam sa reveniti!
Răspunsul proprietății:
Multumim si va asteptam sa reveniti!
12.01.2024 - nota: 10
Am vizitat aceasta pensiune cu un grup de prieteni, cu ocazia Revelionului, unde am gasit niste gazde minunate, care stiu sa faca turism de calitate cum demult nu am mai gasit in Romania la pensiuni. Am fost intampinati cu drag, cu o palinca, iar in camera ne asteptau sticle cu apa si suc. Camerele curate si foarte calduroase. Am mancat numai produse traditionale, naturale, pregatite de ei, indestulatoare, ne ofereau si supliment, daca doream ( uff, chiar prea multa mancare, parerea mea) iar bautura asisderea. Nu s-au zgarcit la nimic, dragii de ei.
Surpriza mare a fost in seara de 30 decembrie, cand gazdele au adus un grup de colindatori, un adevarat spectacol: uraturi, dansuri, capre, ursi, masti, tigancuse, buhai… de toate. Superb!
Sa vorbim si despre seara de Revelion si cea din prima zi a anului? Pozele graiesc de la sine… si nu sunt toate felurile de mancare pozate … iar distractia, maxima.
Bietii dj, n-au stiut cu cine au de a face! Am dansat si-am cantat de-am speriat gazdele! Glumeeesc… sau nu, asta numai dl. Marian poate sa va spuna!
In concluzie, recomand din tot sufletul sa-i vizitati, merita cu prisosinta!
Promitem ca si noi vom reveni, cu mare drag!

30.04.2023 - nota: 10
Totul la superlativ! Camera: curatenie, lenjeria imaculata, mobilier cu amprenta vintage, combinatia de culori placuta ochiului.
Locatia, preparatele restaurantului dar mai ales atitudinea oamenilor m-au convins ca trebuie sa revin.
Felicitări domnului Marian pentru organizare!
Locatia, preparatele restaurantului dar mai ales atitudinea oamenilor m-au convins ca trebuie sa revin.
Felicitări domnului Marian pentru organizare!
28.02.2023 - nota: 10
O locatie de vis! Totul este la "superlativ", iese in evidenta rafinamentul, bunul gust si calitatea. Camere f. mari, curatenie exemplara, personal f. amabil. Mancarea este f. gustoasa si portiile f.generoase. Nu in ultimul rand, apreciem enorm atitudinea d-lui Marian, administratorul locatiei, in fata caruia iti scoti palaria. Este o persoana discreta, amabila, prietenoasa si foarte atenta la nevoile turistilor. Toate aceste trasaturi scot in relief cultura, educatia, diplomatia, cum rar mai intalnesti in ziua de astazi. Va multumim si va felicitam pt. tot. Recomandam din toata inima aceasta pensiune. Noi, cu siguranta, vom reveni.
Răspunsul proprietății:
Multumim si va mai asteptam cu drag.
Răspunsul proprietății:
Multumim si va mai asteptam cu drag.
20.08.2022 - nota: 10
Am fost la pensiune în perioada 15-20.08.2022, cu un grup de 40 de copii, pensiune completa, totul la superlativ. Mulțumim domului Marian și întregului personal, jos pălăria pentru tot! Chiar nu avem ce reproșa și vom reveni. Discreție, curățenie și amabilitate.
Răspunsul proprietății:
Multumim si va asteptam oricand cu drag.
Răspunsul proprietății:
Multumim si va asteptam oricand cu drag.
06.08.2022 - nota: 10
Doua zile petrecute aici… superbe! Gazdele de nota 20! Curatenie, mancarea excelenta, camera spatioasa, cu dotari demne de un hotel, spatiul verde curat, interactiunea cu domnul Marian perfecta! Imi doresc sa mai ajung aici! Chiar a fost totul la superlativ! Felicitari gazdelor! si multumim pentru sejurul minunat!
sejur: 24.12.2020 - 27.12.2020 - nota: 10
A fost ceva de vis: începând de la camere, mâncare si personal pana la proprietarii care au fost minunați.
sejur: 29.11.2020 - 01.12.2020 - nota: 10
Atmosfera generala a fost extraordinara. Gazdele reprezentate de catre dl. Marian si d-na Nicoleta au fost in permanenta cu zambetul pe buze, ne-au creat absolut toate conditiile pentru un sejur de vis si pentru a ne dori sa revenim.
sejur: 31.10.2020 - 01.11.2020 - nota: 10
Liniște, gazde foarte primitoare și amabile. Curățenie și mâncare f. buna și multa.
Lipsa unui foișor cu grătar incorporat.
Lipsa unui foișor cu grătar incorporat.
sejur: 29.10.2020 - 30.10.2020 - nota: 10
Curățenia, ospitalitatea si mâncarea au fost foarte bune.
sejur: 25.10.2020 - 31.10.2020 - nota: 9.67
Conditii bune, mai ales in ceea ce priveste linistea, spatiul generos al camerei, curatenia, mancarea. Proprietarul si angajatii ne-au primit cu caldura (atat sufleteasca cat si in camere), cu discretie, vestita ospitalitate a moldovenilor, a bucovinenilor fiind la ea acasa. De laudat promptitudinea cu care au rezolvat unele doleante.
Asezarea pensiunii ne-a permis sa ajungem usor la principalele puncte turistice. Ne-am simtit ca acasa, mai ales datorita celor doua doamne de la bucatarie, care sunt minunate. Daca vreti sa va delectati cu bucate mai bune decat "la mama acasa", acolo este locul. Mancarea traditionala, din produse naturale, a fost delicioasa (Turte, hribi, tochitura, pastrav, dulceata de gutui). Portii generoase si ieftine. Felicitari proprietarului, pentru ambientul creat: un mediu plin de acel ,,molcom, moldovenesc'' care te relaxeaza.
Ca puncte slabe, nereprezentand insa piedici foarte mari in ceea ce priveste petrecerea unor zile relaxante, ar fi: instalatia sanitara cam veche (cel putin in camera noastra) si calitatea internetului (destul de slaba).

sejur: 09.09.2020 - 13.09.2020 - nota: 10
Mancarea f. buna, personalul serviabil, camerele curate, privelistea superba.
sejur: 04.09.2020 - 05.09.2020 - nota: 10
Curățenie, oameni calzi, mancare foarte buna.
sejur: 02.09.2020 - 05.09.2020 - nota: 10
Curatenia exemplara, servire ireprosabila, personal prietenos si mai ales faptul ca accepta animale de companie (BIG like). Curtea este ingrijita si privelistea de la camera foarte frumoasa. Pensiunea este amplasata foarte aproape de Manastirea Humorului.
Mai multe tipuri de cafea - nu doar cea la filtru, ci si un cafe latte, expresso si altele. In rest este perfect.
Răspunsul proprietății:
Multumesc
Mai multe tipuri de cafea - nu doar cea la filtru, ci si un cafe latte, expresso si altele. In rest este perfect.
Răspunsul proprietății:
Multumesc
sejur: 03.09.2020 - 06.09.2020 - nota: 10
Mancarea,personalul,pozitia pensiunii
Răspunsul proprietății:
Multumim
Răspunsul proprietății:
Multumim
sejur: 02.09.2020 - 06.09.2020 - nota: 10
O locație minunata, curat, spatios.
Presiunea scazuta la apa calda pentru camerele de la mansardă.
Presiunea scazuta la apa calda pentru camerele de la mansardă.
sejur: 31.08.2020 - 04.09.2020 - nota: 10
Mancarea foarte gustoasa, zona linistita, personalul este extraordinar, toate sunt de nota 10.
Răspunsul proprietății:
Multumim
Răspunsul proprietății:
Multumim
sejur: 29.08.2020 - 31.08.2020 - nota: 10
Pozitie excelenta, amabilitate, mancare ok
Nu am
Răspunsul proprietății:
Multumim
Nu am
Răspunsul proprietății:
Multumim
sejur: 14.09.2020 - 18.09.2020 - nota: 10
Pensiunea Passiflora este o îmbinare intre traditional si modern, la care se adaugă eleganta si bunul gust. Gazdele f. amabile, servirea ireproșabilă, iar meniurile gustoase, pregatite cu produse locale, autentice, cu porții extrem de generoase.
sejur: 12.08.2020 - 15.08.2020 - nota: 9.5
Zona liniștită, gazdele foarte binevoitoare, camera spațioasă, curată, primitoare.
Răspunsul proprietății:
Multumim
Răspunsul proprietății:
Multumim
sejur: 21.08.2020 - 24.08.2020 - nota: 8.83
Locatia, mancarea
Loc de stat in aer liber
Răspunsul proprietății:
Multumim
Loc de stat in aer liber
Răspunsul proprietății:
Multumim
sejur: 14.08.2020 - 17.08.2020 - nota: 10
Cazare de excepție, foarte curat, mâncare bună, liniște, personal extrem de amabil și atent. Nota 10! Așteptăm cu nerăbdare sa revenim și în perioada sărbătorilor!
Răspunsul proprietății:
Multumim
Răspunsul proprietății:
Multumim
sejur: 25.08.2020 - 29.08.2020 - nota: 10
Locatie ok, liniste, camere curate, mancare la preturi decente.
sejur: 25.08.2020 - 29.08.2020 - nota: 10
Locatie ok, liniste, camere curate, mancare buna la restaurant, cu preturi decente.
Răspunsul proprietății:
Multumim
Răspunsul proprietății:
Multumim
sejur: 24.08.2020 - 28.08.2020 - nota: 10
Personal amabil, camere curate, mancare f. Buna, zona linistita, pitoreasca.
Răspunsul proprietății:
Multumim
Răspunsul proprietății:
Multumim
sejur: 17.08.2020 - 19.08.2020 - nota: 10
Camere curate,mancare buna ,atmosfera relaxanta
Nu sant
Răspunsul proprietății:
Multumim
Nu sant
Răspunsul proprietății:
Multumim
sejur: 25.07.2020 - 27.07.2020 - nota: 10
Locatie superba, personal de nota 20, mancare foarte buna
Răspunsul proprietății:
Multumim
Răspunsul proprietății:
Multumim
sejur: 01.08.2020 - 03.08.2020 - nota: 9.5
Ne-am simtit f bine la aceasta pensiune. Am fost cazati in camerele cu 3 locuri. Curatenie, liniste, mancare f buna si suficienta la un pret corect. O sa mai revenim.
Nu avem.
Răspunsul proprietății:
Multumim
Nu avem.
Răspunsul proprietății:
Multumim
sejur: 16.08.2020 - 21.08.2020 - nota: 10
Liniste, curatenie, amabilitate, mancarea foarte gustoasa, portii generoase, raport calitate-pret foarte bun, locatia aproape de obiectivele turistice. A fost o alegere buna pentru noi.
Răspunsul proprietății:
Multumim
Răspunsul proprietății:
Multumim