Aprecieri pozitive:
Am fost beneficiarii unui sejur minunat in Delta Dunarii, in perioada 9 iulie - 13 iulie 2015. Primirea la pensiunea Anca din Crisan, a fost calduroasa, iar conditiile de cazare pe care le-am gasit acolo, au fost in conformitate cu cele discutate cu domnul Cornel Ganica si vizualizate pe Turist Info.ro. Mesele servite, au fost bogate, de o calitate si varietate exceptionale. Ne amintim si acum, cu mare placere de ciorba (cu 7 feluri de peste), plachia de crap, scrumbia de Dunare, somnul cu mamaliguta si mujdei, saramura de stiuca sau carasul prajit, toate aranjate cu garnituri. S-au servit la pranz si seara, prajituri de casa apetisante, preparate de doamna Ganica. Atat bucataria, cat si servirea au fost exemplare. Excursiile au fost bine organizate si ne-au satisfacut pe deplin. Am vizitat satul si padurea Letea, am facut baie si plaja la Sulina. Ne-am inchinat la Schitul Sfantu Atanasie (Stipoc). Am vizitat de asemenea Mila 23 si ne-am plimbat pe canale si lacuri (Bogdaproste, Trei Iezere, Isac, Isacel, Miazazi, Gorciovata, Radacinoasa, Gorgova etc), admirand minunata flora si salbatica fauna. Am fost si la pescuit (in doua randuri) pe Dunarea Veche. Domnul Cornel Ganica, se implica foarte mult, supervizand toate activitatile, astfel incat nimic sa nu lipseasca turistilor. Multumim din suflet gazdelor, asigurandu-le ca vom reveni cu mult drag.