Vila este o construcție relativ nouă, care îmbină rusticul cu modernul, oferind cazare în 4 camere cu băi proprii, bucătărie utilată pentru autogospodărire, spațiu de agrement cu piscină și șezlonguri, loc de joacă pentru copii, masă de tenis, terasă, foișor, grătar, un mini teren de sport cu panou de basket și fileu pentru tenis de picior. Vila este situată la 2 km de centrul stațiunii, într-o zonă liniștită, înconjurată de pădure. Amplasarea ei facilitează accesul la 6 mănăstiri (Govora, Dintr-un lemn, Surupate, Bistrița, Arnota) și cea mai îndepărtată situată la 20 km Mănăstirea Hurezi - înscrisă în patrimoniul mondial unesco. De asemenea, poate fi vizitată Salina Ocnele Mari, situată la 15 km și orașul stațiune Horezu, capitala ceramicii românești, situat la cca 20 km. Mai pot fi vizitate Muzeul Trovanților din comuna Costești (15 km), Culele de la Măldărești (20 km), respectiv Cula Greceanu și Cula Duca, Cheile Bistriței (15 km) dar și orașele Râmnicu Vâlcea (20 km) și Târgu Jiu (80 km). Tot în zona Horezu există două păstrăvării (Romanii de Sus și Pietreni - comuna Costești). De asemenea, se poate ajunge cu ușurință pe Transalpina sau Defileul Jiului. În județul Gorj pot fi vizitate mănăstirile Polovragi, Lainici și Tismana dar și peșterile Polovragi și Muierii. În Băile Govora se poate face tratament pentru căile respiratorii la bazele de tratament ale SC Băile Govora SA. De asemenea exista un parc balnear considerat cel mai mare din România și un ștrand cu ape sulfuroase și iodurate, cu calități terapeutice recunoscute.(...) citește toată descrierea unității expand_more restrânge textul expand_less