Obiective turistice în Pianu

Satul în sine

Satul în sine, Comuna Pianu, arhitectura caselor vesele cu porţi largi (caractersitică a unui centru de prelucrare artistica a lemnului – obiecte din lemn încrustate) reprezintă o atracţie turistică deosebită.

Stâlpi Funerari

Tradiţie de aproape 2000 de ani din timpul cantonării Legiunii xiii Gemina – Stâlpi Funerari (in Comuna Pianu)

Terenul de Golf Paul Tomita

Împătimiţii golfului au ocazia să işi demonstreze talentul la cele mai tari competiţii de golf din ţară (locul de desfasurare, Club de Golf „Paul Tomiţa”, Comuna Pianu);

Oul Arşiţei

Rezervaţia Geologică cu statut de Monumente ale Naturii, „Oul Arşiţei”, reprezentănd un fragment masiv de rocă;

Ansamblul Bisericii Evanghelice

Biserica Evanghelică sau Biserica Saşilor (cum îi spun oamenii locului), este unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din sat. Acest locaş de cult se află acolo din Evul Mediu, mai exact din secolul xiii. Altarul acestei biserici a fost construit în anul 1755 şi are în mijloc o pictură în ulei care îl reprezintă pe Iisus Hristos. Tot aici se găsesc urme vechi ale unei cristelniţe de piatră. Acest monument a fost închinat Sfântului Iacob.

Biserica `Buna Vestire`

Este situată în partea de sus a satului Pianu de Sus (Parohia ortodoxă nr.1), datează de aproape 200 de ani fiind înconjurată de arcade pictate la 1929. În biserică există si acum scrieri chirilice unele dintre ele datând încă de la construcție, altele fiind refăcute.

Biserica `Nașterea Sf. Ioan Botezătorul`

Biserica cu hramul Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, situată în partea de jos a satului (Parohia ortodoxă nr.2) a fost construită în jurul anului 1837. Oamenii locului spun că a fost construită prin contribuția unei familii bogate din sat care a donat un cazan cu galbeni.

Biserica ,`Adormirea Maicii Domnului`

Se spune că această biserică ortodoxă datează de la începutul secolului al-XVIII-lea. Această datare a fost stabilită cu ajutorul unor inscripții de pe clopot și de pe o cărămidă din construcție . În ziduri se găsesc multe materiale din construcțiile romane.

Mănăstirea `Sfântul Ioan Botezătorul` din Strungari

Această mănăstire de maici care portă hramul `Taierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul` a fost înființată în anul 1990 de către Părintele Inochente Stoica originar din satul Strungari, dar viața duhovnicească a fost trăită aici într-o chilie de la marginea pădurii, cu mult timp înainte. Ca începător este cunoscut monahul Simeon, care a viețuit în chilie în singurătate și rugăciune din jurul anului 1900 până în 1943, când s-a mutat la Domnul. A fost urmat de monahul Varsanufie Știrban din partea de nord a Moldovei, care a păstrat candela rugăciunii aprinsă 26 ani. În această perioadă a avut ca ucenic pe fratele Ioan David, cioban născut în 1920 în cătunul Plai, care trăia într-un bordei, mai sus de chilia sihastrului Varsanufie, dar seara cobora pentru a petrece împreuna noaptea în priveghere și rugăciune. Construită din cărămidă, pe fundație de piatră, biserica este alcătuită din altar, naos și pridvor închis. Biserica are formă dreptunghiulară și două turle acoperite cu tablă zincată, iar catapeteasma este confecționată din lemn de tei sculptat. În prezent se află în construcție o nouă biserică.

Stâna `Mărgini`

Stâna `Mărgini` – punct tradițional de prelucrare a laptelui.
Este una dintre primele stâne ecologice din România, fiind inaugurată în 25 septembrie 2010. Datorită amplasării teritoriale a Comunei Pianu, modalitatea cea mai eficientă de obținere a energiei este din forța vântului, de aceea s-a optat pentru instalarea unei turbine eoliene si totodata a unor panouri voltaice. Stâna se află în imediata apropiere a terenului de golf „Paul Tomiţă` şi deserveşte întreaga comunitate, fiind un punct ecologic de prelucrare a laptelui de oaie.

Sit arheologic paleolitic `Podei`

Așezarea este situată la sud-est de localitatea Sibișeni, pe un promontoriu bine pus în evident de valea râului Pianu.
Intrând în atenția specialiștilor de istorie, pentru a scoate la lumină comorile științifice ale vechilor comunități, în cadrul localității Pianu de Jos în locul numit `Podei` între anii 1961-1963 au fost efectuate cercetări arheologice de Muzeul Brukenthal din Sibiu. În urma săpăturilor efectuate s-au observant mai multe niveluri de locuire aparținând culturilor `Turdaș`, `Petrești`, `Coțofeni`.
Purtătorii culturii `Turdaș` locuiau în bordee săpate în pământ la 3 m adâncime. În cadrul așezării `Podei` peste stratul de cultură ` Turdași` se suprapune cultura `Petrești` , purtătorii acestei culturi ocupau aceiași zonă, dar conviețuiau în locuințe de suprafața cu platforma iar vechile locuințe ale tundașilor au fost folosite doar ca gropi de resturi; uneltele sunt lame din silex și topoare de piatră șlefuite, ceramica este foarte fină.
Spre sfârșitul epocii neolitice și începutul epocii bronzului apare cultura `Coțofeni` așezările se suprapun pe cele ale culturii `Petrești`. Stratul acestei culturi apare mai ales în partea superioară a `Podeiului`, este reprezentat prin ceramică de culoare neagră, creatorii acestei culturi fiind păstori.

Casa de munte din Strungari

Furnizează în timpul anului şcolar servicii pentru 40 de copii. Cele mai importante sunt: cazare temporară, îngrijire socio-medicală, igienizare, socializare, recuperare şcolară, sprijin în efectuarea temelor, asigurarea hranei etc.
Pe perioada vacanţei adăpostul funcţionează ca şi tabără de refacere şi socializare pentru beneficiarii asociaţiei din diferite comunităţi din judeţele Alba, Hunedoara şi Suceava. Parteneri: Asociaţia “Sprijiniţi Copiii” Alba Iulia și Primăria Comunei Pianu.

Expoziția Etnografică

S-a înființat în anul 2007. Patrimoniul cuprinde bunuri mobile și imobile aflate în administrare și este din donații, achiziții și sponsorizări; patrimonial este prin donații, achiziții și sponsorizări. Expoziția cuprinde documente referitoare la istoricul localității și al reprezentanților de seamă ai comunei, obiecte vechi provenite din cercetările arheologice efectuate în zona, gospodărie țărănească, ocupația locuitorilor, portul românesc și sășesc, obiecte de cult.

Mănăstirea `Afteia` şi Schitul `Afteia`

Se află în satul Mărgineni, la o altitudine de circa 600 metri, într-un cadru natural pitoresc.Numeroase documente confirmă faptul că la vechiul schit se aflau copilaşi la învăţătură de pomană, candidaţi la preoţie şi iconari.Acest locaş este slujit şi în prezent de călugări, care în decursul timpului au adus îmbunătăţiri considerabile prin edificare de noi construcţii şi amenajări care asigură o mai bună deservire credincioşilor sosiţi aici de pe diverse meleaguri.

Domeniul schiabil Poarta Raiului

Poarta Raiului este o poiană situată între vârfurile Şureanu, Pătru şi Canciu, zonă deosebit de pitorească, descrisă în povestirile lui Mihail Sadoveanu. Configuraţia geomorfologică, atractivitatea peisagistică deosebită, accesibilitatea şi poziţia geografică îi conferă un potenţial mare de dezvoltare turistică.

Valea Pianului - Loc de Legendă

“Valea Pianului este situată în partea centrală a Carpaților Meridionali, flancată la vest de Munții Cugirului, de Munții Șureanu la sud, de Valea Sebeșului la est, iar la nord de râul Mureș și Munții Apuseni.
Râul Pian face parte din vastul bazin hidrografic al Mureșului, cu care confluează în Culoarul Orăștiei pe teritoriul comunei Vințu de Jos. Spre vest bazinul hidrografic al Pianului se învecinează cu bazinul hidrografic al râului Cugir iar spre est cu bazinul hidrografic al râului Sebeș.
Izvoarele râului Pianu sunt la aproximativ 1200 m altitudine, pe versantul sudic al Munților Șureanu ( vf. Pătru 2130 m, vf. Șureanu 2059 m), ocupând un bazin hidrografic de 133 km². Toată valea Pianului aparține din punct de vedere administrativ de județul Alba. Râul Pianu are 35 km lungime și se formează din izvoarele aflate la peste 1200 m altitudine, Valea Recii și Valea Tonii. Afluenți pe stânga Valea Recii cu Rădăcina iar pe partea dreaptă Valea Tonii. Se unesc în amonte de localitatea Strungari și formează râul Pian cu cei mai importanți afluenți: pe partea stângă Valea Pienelului, Valea Leii, Măcui, Lolea, Surdoș, Valea Hotarului, iar pe partea dreaptă Valea Cornii, Valea de Sebeș și Lisca.
Pe un traseu de numai 35 km, râul are o înclinare se scurgere destul de mare ( 8 - 10 m la fiecare 1000 m). În vechime râul Pianu era cunoscut sub numele de ˶ râul de cristal ̋ datorită limpezimii apei și a curățeniei albiei.
Din cele mai vechi timpuri românii au locuit și utilizat munții, cu plaiurile și văile ospitaliere, constituind în același timp locuri bune de refugiu și adăpost în timpul migrațiilor. În Munții Șureanu, pe culmile numite sugestiv de V. Mihăilescu (1969) ˶ adevărate piste de aerodromuri ̋, s-a desfășurat cea mai veche și mai intensă viață pastorală din Carpați, încă de pe vremea dacilor. Apele râului Pianu au fost folosite din timpuri străvechi pentru spălarea nisipului aurifer și pentru punerea în funcțiune a morilor de apă și a pivelor de postav.
În cuprinsul văii Pianului se disting două comune, Vințu de Jos și Pianu, iar în apropiere se află municipiul Sebeș, la circa 20 km de Pianu de Sus și municipiul Alba Iulia la o distanță de circa 25 km.
Pe valea Pianului se află Comuna Pianu.Aceasta este alcătuită din satele : Pianu de Sus, reședință administrativă, Pianu de Jos, Strungari, Purcăreți si Plai. Comuna este străbătută de paralela de 45º53´ latitudine nordică și de meridianul de 23º28´ longitudine estică. Suprafața comunei Pianu este de 122 km² ( 12267 ha ).
Cel mai vechi document scris, unde se face referire la comuna Pianu, datează din anul 1309, când apar consemnările unui proces purtat la Oradea Mare de către Episcopatul romano-catolic de Alba Iulia, cu unele decanate săsești. Aici se pomenește de ˶ Nicolaus plebanus de Peyn ̋ și localitatea se numește Pen.
Localitatea Pianu de Sus apare atestată documentar în anul 1454. Este vorba de un emis de la Șapte județe : ˶ Sibiu, a II – a zi după sărbătoarea concepțiunii fericitei și glorioasei fecioare Maria, anul Domnului 1454 ̋. Prin el se aprobă târgul încheiat între comuna Pianu de Jos, pe de-o parte și între surorile Margareta, femeia lui Georg Eberhard și Barbara, văduvă după Ladislau Schreiber din Sibiu, pe de altă parte. Aceste surori vând comunei Pianu de Jos părțile lor de moștenire, situate la Pianu de Sus, ele declară că cinstesc comunei cumpărătoare prețul cumpărării, în sumă de 32 mărci de argint, ce cad de partea ei, vândută prin Laurențiu Hnn; cea din urmă, Barbara, adeverește a fi primit prețul pentru partea ei, prin tatăl vitreg Marin Ulrich.
Numele comunei are mai multe variante.
Cele mai vechi documente scrise sunt decizii emise de Universitatea săsească, respectiv de congregația celor Șapte județe. În aceste hrisoave numele comunei este ˶ villa ̋, uneori ˶ pago ̋ : Peen, Pihn, Pyen și Pihen, totdeauna cu atributul ˶ saxonicalis ̋ Așa este numită și comuna Pianu de Sus cu atributul ˶ valahicalis ̋, uneori ˶ olahicalis ̋. Mai târziu întâlnim denumirea Deutsch, Szasz și Unter Pian pentru Pianu de Jos, Ober și Olah Pian pentru Pianu de Sus. În actele maghiare apare Alsopian pentru Pianu de Jos și Felsopian pentru Pianu de Sus. Pe la sfârșitul secolului al xvii – lea apare Pianu Inferior și Pianu Superior.
Poporul în dialectul său zice ˶ Chian ̋ ( cum zice chicior în loc de picior, chimniță în loc de pivniță, literele v, f se transformă în g sau h cum ar fi vie – ghie, vin – ghin, vină – ghină, vițel – ghițel, fin – hin etc. ).
Cu privire la proveniența cuvântului Pian, ca nume al comunei, mai sunt și alte ipoteze, care coincid numai cu punctul de vedere că este de origine latină.
Numele ˶ Pianu ̋ poate proveni de la coloniștii aduși de împăratul Traian în Dacia, din Italia. Acolo există un râu cu numele de Piano, afluent al lui Ombrune, care se varsă în Marea Tireniană. În Italia mai sunt și alte localități cu nume asemănătoare ca : Piano di Voce ( Vulci ), Piano di Greci, Pianura, Pianosa.
Cetatea Ulpianum, amintită de Ptolemeu în ˶ Tabla lui Pentinger ̋, posibil să fi fost pe aceste locuri.
Teritoriul comunei a constituit un important centru de exploatare a nisipului aurifer. Există ipoteza că romanii au adus muncitori specializați din localitatea ˶ Pian del Preis ̋, din nordul Italiei de astăzi . Localitatea Strungari, așezare componentă a comunei Pianu, este atestată documentar în anul 1488, când Scaunul de Sebeș emite un act juridic, prin care desparte Strungarul de Răchita. Istoricul C. C. Giurescu ( în ˶ Istoria pădurii românești ̋, București, 1976 ), este de părere că numele satului vine de la meseriașii strungari, foarte numeroși pe vremuri aici. Ei sunt amintiți în actele unei mănăstiri din 1169, căreia i se confirmă ˶ cinci case de strungari, ca să facă vase, zăvoare la porți și orice alte lucrări de strungărie pe care le-ar porunci abatele ̋. O altă variantă a numelui satului ar veni de la cuvântul ˶ strungă ̋, loc îngust de trecere, defileu, strâmtoare. În germană satul se numește Strugar , iar în maghiară Sztrugar.
Satul Purcăreți s-a prin roire a locuitorilor satului Răchita. Răchitenii își aveau aici stânele și lăcașurile de vară, unde oile pășteau pe pajiștile naturale, iar porcii mâncau ghindă și jir. După un lung proces Purcărețul se desparte de Răchita.
Denumirea germană era Purkererz, iar cea maghiară Purkerec.
Cătunul Plai aparține de comuna Pianu, este un sat de munte unde locuitorii se ocupă mai ales cu creșterea animalelor.
Din punct de vedere administrativ satele de pe Valea Pianului, cele din comuna Pianu, au făcut parte din Scaunul de Sebeș, ( 1308-1876). Scaunul de Sebeș avea următoarele localități în componență: Sebeș, Câlnic, Deal, Lancrăm, Loman, Petrești, Pianu de Jos, Pianu de Sus, Strungari, Purcăreți, Răchita și Răhău.
După desființarea Scaunului de Sebeș, până la 1925 au făcut parte din județul Sibiu, între anii 1925 – 1950 de județul Alba, până în anul 1968 de raionul Sebeș, regiunea Hunedoara, iar din anul 1968 de județul Alba.
Populația comunei Pianu, conform recensământului din anul 2011, era de 3082 locuitori, în scădere față de anul 2002, când erau 3390 locuitori.”
Multumiri domnului profesor Didin Dorin, cel care ne-a pus la dispozitie această descriere şi totodată istorie a Comunei Pianu.