Localitatea Mihăești
Descrierea localității și informații utile turiștilor.
Despre Mihăești
Comuna Mihăești este situată în partea central-estică a județului, în Subcarpații Vâlcii, pe valea râului Govora și pe dreapta văii Oltului, la confluența celor două cursuri de apă.
Localitatea are în componența sa un număr de 13 sate: Buleta(resedință),Arsanca,Bârsești,Govora,Gurișoara,Măgura,Mihăești,Munteni,Negreni,Rugetu,Scărișoara,Stupărei și Vulpuiești.
Cel mai vechi document în care găsim consemnat satul Mihăești este hrisovul din 5 noiembrie 1531 (7040) emis la București de voievodul Vlad Înecatul, feciorul lui Vlad voievod, prin care întărește lui Iarciul (Erciu) din Iaroslăvești și lui Iarciul (Erciu) din Mihăești satul Iaroslăvești, în urma unei judecăți.
Satul Bârsești apare consemnat pentru prima dată la 3 mai 1502 (7010), într-un hrisov emis de voievodul Radu cel Mare în cetatea de scaun a Tărgoviștei, prin care întărește Mănăstirii Govora și egumenului acestuia.
În punctul numit “La plute”, în zona intersecției de drumuri, în sec.al XIX-lea exista un han unde revizorul școlar I.L.Caragiale a ascultat dramaticele întâmplări ale unui om din partea locului pe care, mai târziu, le va povesti în piesa “Năpasta”.
Pe teritoriul localității, în punctul “La Șipot(e)”, cu ani în urmă un localnic pe nume Fuiorea care locuia în vecinătate, cunoscând din bătrâni proprietățile terapeutice antireumatice ale apei sărate,a luat măsura de a folosi aceste calități în binele omului.El folosea pentru tratamentul prin îmbăiere niște cazi(alibi) confecționate din lemn pe care le umplea cu apa din aceste izvoare.
Monumente
- Conacul din sec. al XIX –lea, proprietatea boierilor Brătieni, situate în satul Mihăești, construit pe moșia renumitei familii(Spitalul de Pneumoftiziologie ^Constantin Anastasatu^);
- Biserica din lemn cu hramul “Sfântul Nicolae”, adusă în satul Govora la 1804,din Genuneni-Frâncești;
- Biserica cu hramul “Sfântul Nicolae”, construită la 1736, în satul Bârsești. Lăcașul păstrează fresce originale din anul 1809;
- Biserica cu hramul “Sfântul Nicolae”, construită la 1778, în satul Negreni, cu pridvor adăugat la 1824 și clopotniță din anul 1824;
- Biserica cu hramul “Sfântul Ioan Botezătorul”, construită la 1834, în satul Măgura;
- Biserica cu dublu hram “Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Nicolae”, construită la 1838, în satul Buleta.Lăcașul păstrează picturi murale interioare originale;
- Mănăstirea Govora- așezământ monahal de maici situate la confluența râului Govora cu pârâul Hinta.
Biserica mănăstirii are hramul “Adormirea Maicii Domnului” și a fost ctitorită în prima jumătate a sec. XV, de voievodul Vlad Dracul și pustiită, la 1440, în perioada domniei lui Vlad Tepes, de un pretendent la tronul țării, boierul Albu cel Mare, pentru a intra în stăpânirea vechilor proprietăți ale mănăstirii.
Ansamblul monahal a fost în întregime reparat și reînnoit de Matei Basarab în anii 1640-1645.
Biserica păstrează un remarcabil iconostas din lemn sculptat ,poleit. Ansamblul monastic a fost renovat în perioada 1957-1969.
Sursa descriere: https://www.facebook.com/groups/1023117411082968/?locale=ro_RO.