Obiective turistice în Bilbor

Mlaștina cu Borviz sau Mlaștina Dobreanu

Cu o suprafață de 4 ha, mlastina se află în Depresiunea Bilbor, pe malul drept al pârâului Dobreanu, afluent al Bistricioarei. Denumirea vine de la faptul că terenul este alimentat de izvoare cu “borviz” sau izvoare de apă minerală.
În rezervație se află turbă și tufuri calcaroase ce înglobează relicte ale vegetației de tundră și ramașițe ale plantelor din era glaciară, toate mari iubitoare de apă dar și de săruri minerale. Precum plantele de săraturi ce vestesc prezența sării, aceste plante sunt adevarate `busole vii` ce vestesc vecinătatea apei minerale. Tot pe Valea Dobreanu sunt amenajate câteva bazine cu apă minerală pentru îmbăiere, căptușite cu lemn. Apele Băii Dobreanu sunt bogate în dioxid de carbon, calciu, bicarbonat, magneziu, hidrogen sulfurat și sunt indicate în cură externă.

Izvorul cu apă minerală carbogazoasă Dobreanu

Bilbor, locul fermecat al celor 700 de izvoare minerale. Apa de aici face minuni pentru cei care au probleme cu stomacul, ficatul sau fierea.

Bisericuta de lemn Sf. Nicolae

`Bisericuta de lemn este infipta in coama dealului. De jur imprejur cresc arbori mari care sprijina cerul, un cer rotund, pe care alearga nebuni, caii fumegosi ai norilor de primavara.E frig. Urc cele cateva trepte de piatra ale bisericutei si intru in umbra lemnului vechi. In fata mea este profesorul, Stan, “bilboreanul”, cum ii spun eu in gand, pentru ca se trage dintr-o familie straveche de-a locului. Deschide un grilaj de fier, apoi usa neguroasa de stejar, si intram. Nu e lumina electrica si de nici un fel, doar primavara alburie patrunde in valuri subtiri prin niste ferestruce. Cand usa se inchide in spatele nostru, frigul incremeneste, apoi ochii incep sa mi se obisnuiasca incet cu adancul. Profesorul nu spune nimic. Asteapta sa vad. Bisericuta arata pe dinauntru ca un cuib, ca un caus de palma. Apoi, din tacere si umbra, incep sa se decupeze in vazduh icoanele stravechi, iar profesorul tot tace. Orice cuvant ar fi, intr-adevar, de prisos. Icoane pe lemn, stravechi, portocalii si albastre, chipuri de sfinti cu priviri hipnotice, pictati cu o naivitate dezarmanta, desprinsi parca din visele unui copil. Icoane vechi, icoane vii. In dreapta sunt altarul si catapeteasma, iar acolo alte icoane care trebuie sa fie vechi cat biserica. “1795”, sopteste in sfarsit profesorul, in timp ce eu privesc uluit aceste ferestre palide din care privesc sfintii singuratici ai acestui loc din inima muntilor. Prin ochiul de geam se vad norii alergatori de pe cer. Si atunci bag de seama, mai intai, ramele icoanelor de pe catapeteasma, rauri de inflorituri rudimentare din lemn, pictate in nuante stinse, de paduri in toamna si de apusuri de dincolo de munti. Apoi, un candelabru bizar atarnat in fata usilor imparatesti cu o funie, pictat si sculptat in acelasi fel, un candelabru in forma de inima, cum n-am mai vazut niciodata, cu inflorituri nebunesti, cu pasari care nu exista pe lumea aceasta si cu flori de culoarea sangelui. Raman cu ochii la obiectul acesta ciudat. Profesorul zambeste tacut. Candelabrul are in mijloc soarele dintr-un vis pagan.
Si atunci am vazut stalpii, prapurii, sau nu stiu cum sa le spun acelor obiecte uluitoare care fusesera tot timpul deasupra mea, in obscuritatea bisericutei. A fost tot timpul acolo, deasupra capului meu, o padure nebuneasca de cruci din lemn zburatoare, ale caror brate si aripi (crucile acestea au aripi dedesubt, aripi de pasare, adevarate!) se amesteca unele cu altele ca ramurile unei paduri. Iar de aripi sunt agatate podoabe din lemn, ca un fel de cercei, ca si cum crucile acestea ar fi vii si ar fi avut nevoie sa fie impodobite. Sunt acoperite in intregime cu aceleasi incrustari rudimentare facute cu briceagul, care le da un aer ancestral, ca si cum ar fi fost facute acum 5 mii de ani, vopsite cu aceleasi culori nebunesti, cu roz si cu verde, cu portocaliu si cu albastru, iar fetele sfintilor de pe ele au ceva cumplit si sublim in acelasi timp.
Sunt o mie de intrebari pe care as vrea sa i le pun profesorului Stan, omul care a scris o monografie a satului si care ar trebui sa stie totul despre aceste obiecte extraordinare, cum nu mai exista nicaieri in Romania. De unde sunt? Cat de vechi sunt? Cine le-a facut? Da, mai ales cine le-a facut, pentru ca omul acela trebuie sa fi fost intr-un fel aparte, sa fi avut niste viziuni extraordinare. Profesorul zambeste larg pe sub mustata. Stia ca voi fi uluit, stia ca nicaieri nu mai exista asa ceva. Crucile zburatoare de la Bilbor! “A fost un mester care a trait pe la 1800 si ceva, pe care memoria satului il numeste Jerhan. Un personaj ciudat. A facut totul cu mana lui, din mintea lui.” Jerhan, repet eu in minte, in timp ce norii alearga mereu ca niste cai fantastici, prin ochiul ferestrei, Jerhan, omul din Bilbor care, acolo unde este acum, poate ca vorbeste cu ingerii, poate ca-i invata si pe ei sa faca cruci zburatoare, pe care sa le puna in rai.
Am scos afara doua dintre crucile zburatoare ca sa le pot fotografia. Mi s-a parut ca in aer liber, aripile lor s-au umflat, s-au intins, ca si cum ar fi vrut sa prinda vantul. Mi s-a parut ca stersele culori s-au inviorat, ca intr-un fel misterios, un suflu al vietii patrundea in ele. “De cand n-au mai fost scoase afara?”, am intrebat. “Nu mai ies niciodata afara”, a raspuns profesorul cu o umbra de tristete. “Prapurii au fost batuti in cuie.” Am tacut cu inima stransa. Crucile zburatoare au fost batute in cuie! Aripile lor impodobite cu cercei, care pe vremuri atingeau cerul in timpul sarbatorilor satului, acum sunt tintuite pentru totdeauna in intuneric.`
Sursa:
https:///bilbor/28/bilbor-satul-crucilor-cu-aripi/

Pasul Iutes

Face legatuta intre judetul Harghita si judetul Suceava cu o priveliste minunata spre muntii Calimani.

Alpine Coaster -Toplita

Cea mai lunga partie de bob din tara care functioneaza in toate anotimpurile