Adulți
-
2
+

Copii
-
0
+

Localitatea Albac

Descrierea localității și informații utile turiștilor.

Despre Albac

Muntii Apuseni: locul ideal pentru a petrece o
vacanta in mijlocul naturii, la poalele muntilor, intr-un sat care a pastrat
intacte obiceiurile motilor.

 


Obiective turistice ale zonei:



Obiective turistice în Albac

Pestera Scarisoara

Peştera Gheţarul de la Scărişoara este minunea din subteran la care pentru a ajunge trebuie să cobori aproximativ 50 de metri pe nişte scări de metal prinse pe pereţii de stâncă, o experienţă destul de dificilă pentru cei cu rău de înălţime, printre care mă număr şi eu, şi chiar riscantă în condiţiile în care pe suprafaţa scărilor erau porţiuni acoperite cu gheaţă, asta în luna mai, perioada în care am ajuns acolo

Groapa Ruginoasa

O forma de relief unică în Europa ce atrage numeroşi turişti, atât din ţară, cât şi de peste hotare, având o adâncime de peste 100 de metri şi un diametru de aproximativ 600 de metri, rezultatul unui puternic proces de eroziune ce continuă şi în prezent...

Cascada Varciorog

La marginea drumului, dinspre Arieşeni spre Vârtop, pe partea stângă, te întâmpină un panou mare cu indicaţii spre cascadă, aşa că maşina poate rămâne aici.
Deşi drumul forestier este practicabil în continuare şi cu maşina, până la un anumit punct, dacă vrei să te bucuri cu adevărat de frumuseţile naturii, e cazul să porneşti la pas.

Muntele Gaina

Numit şi Muntele Dragostei, se ridică spre nori până la 1500 m, parcă un loc predestinat pentru sărbători câmpeneşti, folclorice, aşa cum este şi Târgul de fete.
În trecut un loc dedicat căsătoriilor iubitorilor de munte, astăzi un loc pentru drumeţii şi evenimente în Munţii Apuseni.

Pestera Poarta lui Ionele

Poarta lui Ionele este o pestera amenajata pentru turism, fiind iluminata si dotata cu scari si podete de metal , astfel incat oricine poate cu usurinta sa o viziteze. Pestera se afla la o altitudine de 810 metri si are o lungime de 131 metri.

Intrarea in pestera se face printr-un impresionant portal de peste 10 metri inaltime.

Pestera Meziad

Este una din cele mai interesante peşteri amenajate în scop turistic din carstul Munţilor Apuseni şi are statut de arie naturală protejată.
Dimensiunile impresionante ale portalului (16 m înălţime şi 10 m lăţime), precum şi ale interiorului, alături de coloniile mari de lilieci şi speleoteme captează atenţia vizitatorilor pe toată durata vizitării peşterii.
Peştera se află la o altitudine de 397 m şi prezintă două nivele de carstificare:
- nivelul inferior, care însumează 1.542 m lungime, se caracterizează prin spaţii neobişnuit de ample, măsurând frecvent între 20-30 m lăţime şi 15-20 m înălţime;
- nivelul superior, în lungime totală de 3.208 m.

Pestera cu Cristale din Mina Farcu

Mina Farcu a fost una dintre cele mai productive din zonă şi a fost mult timp închisă, până când, recent, au fost descoperite cristale naturale în ea. Mina a fost explorată sub formă de peşteră cu cristale şi amenajată pentru turism. Însă doar o mică parte este deschisă, dar merită.
E o combinaţie de mină cu peşteră, de cristale naturale cu echipamente ruginite de minerit, care te face să te simţi ca într-un western, în care te duci să furi aurul din ceva mină părăsită.

Catunul Casa de Piatra

Mergând pe frumoasa vale Gârda Seacă, după 12 km (se pot parcurge cu maşina pe drumul forestier) se poate ajunge în cătunul Casa de Piatră, considerat perla Apusenilor.
Este o aşezare de 20 de familii, cu case vechi rasfirate pe munte la o altitudine de 1000 m.
Locul este deosebit de pitoresc, când ajung aici îmi spun că într-un astfel de loc mă văd îmbătrânind. E o atmosferă de poveste, timpul stă în loc.

Poze imprejurimi Albac

Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac Albac

Vezi toate unitatile de cazare din Albac